Categories
Uncategorized

90 de zile de foc pentru Cardano

La fiecare sfârșit de lună IOG (IOHK) ne aduce ultimele noutăți legate de dezvoltarea platformei Cardano în update-ul Cardano360.

Episodul de luna aceasta care a avut premiera pe 27 mai, a fost probabil cel mai așteptat de până acum pentru că în acest episod urmau să fie anuntațe printre altele, date exacte pentru testnetul Alonzo (smart contract) și pentru ERC-20 converter.

Alonzo testnet

Conform IOG planul de desfășurare pentru Alonzo va dura aproximativ 90 de zile și va fi alcătuit dintr-o serie de teste pe care echipa IOG le-a marcat în culori diferite.

Alonzo Blue va începe în iunie se va desfașura într-un cadru restrâns cu un număr limitat (maxim 50) de pionieri Plutus și SPO’s (stake pool operators). În această etapă vor fi testate functionalitățile de bază ale limbajului Plutus și partea de networking.

Alonzo White este programat pentru luna iulie. În această etapă se va extinde numărul participanților pâna la 500. Partenerii Plutus vor aduce dapps-uri (aplicații descentralizate) demonstrative. În același timp se vor face teste și benchmark-uri de rețea. Tot în această etapă primele exchange-uri vor integra cu framework-ul Rosetta. Se vor face teste de predictibilitatea costurilor pentru rularea aplicațiilor în rețea și se vor testa aplicații de tip Uniswap și Stablecoin.

Alonzo Purple este primul testnet public. Acesta va începe în august cu un număr mult mai mare de participanți. Practic la acest testnet vor lua parte exchangeurile, toți SPOs, toți pionierii și partenerii Plutus. Se vor avea în vedere stabilitatea rețelei, funcții noi ale walletului Daedalus și ale explorerului, partea de metadata.

Alonzo Red și Alonzo Black sunt de fapt ultimele verificări și teste înainte de inițierea hardfork-ului pentru Alonzo Mainnet care ar trebui să se întâmple, dacă totul decurge fără probleme, undeva la începutul lunii septembrie.

Mai multe detalii despre roadmapul Alonzo găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=SS33gRj9JYE&t=90s

ERC-20 converter

ERC-20 converter are scopul de a permite mutarea tokenilor ERC-20 și a dapps-urilor din rețeaua Ethereum, pe Cardano.

SingularityNET este primul proiect blockchain care migrează de pe Ethereum pe Cardano. În prima fază va fi mutat tokenul AGI, iar pentru asta s-a creat un nou token numit AGIX. În a doua fază se va muta dapp-ul SingularityNET – un marketplace pentru democratizarea accesului la inteligență artificială. Beneficiile migrării pe Cardano sunt costurile reduse, viteza și securitatea rețelei. De asemenea, dezvoltatorii SingularityNET consideră că limbajul Plutus derivat din Haskell oferă mai multă siguranță, flexibilitate și predictibilitate în programarea componentelor marketlpace-ului lor dar mai ales pentru viitorul DSL – domain specific language pe care acestia îl au în roadmapul lor.

Mutarea tokenilor prin ERC-20 converter va începe în iunie. În prima fază va fi posibilă doar trecerea dispre Ethereum către Cardano, iar după Alonzo mainnet, tokenii de pe Cardano vor putea migra către Ethereum. Deci mișcarea se va putea face în abmbele sensuri, oferind utilizatorilor flexibilitate totată în interoperabilitate.

Mai multe detalii despre ERC-20 converter găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=SS33gRj9JYE&t=3835s

Marlowe

Marlowe este un DSL – domain specific language, un limbaj creat special pentru contracte financiare și care are în vedere democratizarea finanțelor prin servicii P2P.

Marlowe a fost creat împreună cu fundația ACTUS care are ca scop principal unificarea și standardizarea unui limbaj financiar global unic prin granularea contractelor financiare clasice în componente de bază care la rândul lor pot fi combinate între ele astfel încât să se poată obține orice tip de contract financiar, valabil teoretic oriunde în lume.

Marlowe are la bază limbajul Plutus dar nu necesită cunoștințe de programare în Haskell-Plutus. Marlowe este special astfel încât sunt elimitate din start posibilele erori de programare, iar comportamentul smart-contractului poate fi testat înainte de intrarea în exploatare. Totuși Marlowe oferă flexibilitate utilizatorilor avansați permitând programarea în Javascript sau Haskell.

În cadrul update-ului Cardano360 a fost prezentat un prototip funcțional Marlowe. Prototipul prezentat se află în stare avansată de dezvoltare fiind aproape identic cu varianta finală, ne arată că s-a avut în vedere în primul rând experiența utilizatorului și simplitatea în operare. Această prezentare arată cât de puternic și important este acest tool pentru întreg ecosistemul Cardano.

Mai multe detalii despre Marlowe găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=SS33gRj9JYE&t=2835s

La finalul Cardano360 a fost anunțat summitul Goguen pentru luna septembrie. Va fi un eveniment hibrid care se va desfășura atât cu participare fizică cât și online.

Despre toate acestea dar și noutăți privind P2P testnet, Ouroboros Hydra, Plutus Partner, Plutus Pioneer Program, Project Catalist puteți afla detalii urmărind întreg episodul Cardano360 de luna aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *